Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Simona Halep și Mihaela Buzărnescu vor juca luni, în prima zi a anului, la turneul de la Shenzhen

Simona Halep și Mihaela Buzărnescu vor juca luni, în prima zi a anului, la turneul de la Shenzhen

Liderul mondial Simona Halep și Mihaela Buzărnescu, locul 56 WTA, vor juca, luni, în prima zi a anului, în primul tur al probei de simplu din cadrul turneului WTA de la Shenzhen (China), desfășurat pe hard și dotat cu premii în valoare de 626.750 de dolari.

Halep o va întâlni pe americanca Nicole Gibbs, locul 110 mondial, în meciul doi de pe arena centrală, în jurul orei 06:30 (ora României). Meciul va începe după partida Anna Blinkova (Rusia) – Shuai Zhang (China).

La rândul ei, Mihaela Buzărnescu va evolua tot pe arena centrală, în cea de-a treia partidă, contra rusoaicei Maria Șarapova, locul 59 WTA, după ora 08:00.

Jucătoarea Irina Begu, locul 43 WTA, s-a calificat, duminică, în optimile de finală ale turneului de la Shenzhen, în timp ce Monica Niculescu, numărul 79 mondial, a fost eliminată în runda inaugurală.